Fantanele, o comuna care se modernizeaza pe zi ce trece!

Transformarea vizibilă prin care a trecut comuna Fîntînele se înscrie în rândul localităților prahovene în care edilii se preocupă de soarta comunității!

Ieri, am discutat cu domnul primar Cristi Nitu despre proiectele pe care le are în derulare și despre sprijinul pe care Consiliul Județean Prahova îl va acorda autorității locale pentru proiectele viitoare de dezvoltare a comunei.

Trebuie să recunosc faptul că Fântânele este o comună care chiar se modernizează, unde obiective de infrastructură rutieră și proiectele destinate îmbunătățirii calității serviciilor publice au schimbat deja aspectul localității și atitudinea oamenilor”, tranmsite președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader.

Printre cele mai importante obiective realizate sau în curs de realizare în această localitate se regăsesc:

Program în derulare de asfaltare a drumurilor de interes local, cu fonduri PNDL II (în valoare de 7,88 milioane de lei)

Modernizarea rețelei electrice a comunei, cu sprijinul Electrica, prin care au fost schimbate toate cele cinci posturi de transformare aflate pe teritoriul comunei Fîntînele

Modernizarea sistemului de iluminatului stradal, prin introducerea LED-urilor

Introducerea în mai multe puncte ale localității a sistemelor Wi-Fi de acces gratuit la internet, cu fonduri europene nerambursabile (15.000 de euro), primite prin intermediul programului european WIFI4EU

Un proiect major care va fi derulat cu sprijin financiar de la Consiliul Județean Prahova este cel de introducere a rețelei de gaze naturale, investiție care va spori calitatea vieții localnicilor

Așadar, primarul Constantin Nițu, merită din plin felicitări pentru inițiativele pe care le are în vederea dezvoltării comunei!

 AȘA E: CÂND VREI, POȚI!!!