Dezbatere pe tema bugetului la Ploiesti

Primăria Municipiului Ploieşti informează cetăţenii că va supune în dezbatere publică proiectul de buget local pentru anul 2015.

 

Actiunea va avea loc marţi, 10 februarie 2015, începând cu ora 16.00, în sala Teatrului “Toma Caragiu” Ploieşti.

Dezbatere pe tema bugetului, la Ploiești

Primăria Ploiești a organizat o dezbatere publică pe tema viitorului buget al municipiului Ploiești, pentru 2014.

 

Un buget cu mult mai mare față de bugetele anuale din ultimii zece ani. Cel puțin așa a anunțat primarul municipiului Ploiești, Iulian Bădescu. Edilul a prezentat, în sala Teatrului Toma Caragiu, viitoarele investiții prevăzute pentru 2015 și 2015, precum și fondurile care vor fi alocate pentru diverse capitole din buget, respectiv Sănătate, Învățământ, Cutură, Salubritate, Mediu, Transport…De la bun început trebuie precizat faptul că bugetul din acest an se va baza și pe fondurile europene atrase pentru derularea lucrărilor de reabilitare a liniilor de tramvai 101 și 102, pentru Parcul Municipal Vest, precum și pentru alte lucrări de investiții. Primarul a anunțat, la fel ca și anul trecut, că municipalitatea intenționează să reabiliteze și să modernizeze Hipodromul Ploiești și că, unul dintre cele mai importante proiecte îl reprezintă Spitalul de Pediatrie.

Citiți mai mult pe www.prahovabusiness.ro