CSM Ploiesti, o noua atitudine cu vicecampioana

Echipa de handbal feminin CSM Ploiesti a suferit a doua infrangere consecutiva in Sala “Olimpia” din acest sezon, 23-29 (12-13) cu vicecampioana HCM Baia Mare.

 

„A fost un meci în care am văzut altceva decât cu Slobozia (joc pierdut, joi, la Ploiesti), semn că discuţiile pe care le-am avut cu fetele şi cu staff-ul tehnic au fost de bun augur. Mi-a plăcut că au luptat, au avut determinare şi au arătat că au valoare, iar dacă aveam şi puţină şansă sau greşeam mai puţin în unele momente, poate obţineam un rezultat pozitiv. Nu e puţin să joci de la egal la egal cu vicecampioana ţării, aşa că, după evoluţia de astăzi, cred că fetele şi-au recăpătat încrederea şi pot câştiga cele două meciuri care mai sunt de jucat în campionat”, a spus directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu, la finalul partidei.

 

Intr-adevar, elevele lui Heven Hrupec au jucat de la egal la egal cu mult mai galonata echipa adversa, venita direct din Rusia, unde a evoluat in grupele Ligii Campionilor, pana spre finalul disputei, cand baimarencele s-au desprins decisiv pe tabela. A fost un meci în care și sarabanda ratărilor (în special bare și șuturi peste poartă) a avut rolul ei, dar una peste alta am rămas cu dorința de a lupta a ploiștencelor pentru a se ridica la nivelul adversarelor.

 

CSM Ploieşti – HCM Baia Mare 23-29 (12-13)

 

CSM Ploiești: Tatalovic – Preda (1 gol), Dmitrovic (4), Tivadar (2), Burtea-Shutska (3), N. Tudor (3), Farcău (6). Au mai jucat: A. Dumitru – Bozovic (4), Gavrilă, Chiricuţă, Vasilescu. Antrenor: Neven Hrupec.

 

HCM Baia Mare: I. Munteanu (1 gol) – Nechita (2), L. Marin (2), Pineau (8, 4 din „7 metri”), Jezic (1), Perianu (1), Ardean-Elisei (5). Au mai evoluat: P. Ungureanu – Geiger, Abbingh (5), Tătar (4), Gjorgijevska, Szucs. Antrenor: Aurelian Roşca.

 

Arbitri: Radu Iliescu şi Doru Pascu Manea (Bucureşti/Bucureşti). Observator FRH: Ştefan Ciurea (Craiova).