CS Brazi a castigat derby-ul prahovean al handbalului juvenil

Sala Sporturilor “Olimpia” a gazduit, duminica la pranz, o confruntare deja de traditie a sportului judetean cu mingea mica pe semicerc de la nivelul juniorilor, e vorba de CSS Ploiesti (de fapt fosta CSS Gr. Scolar 1 Mai) – CS Brazi, joc contand pentru etapa 6 a Campionatului National / Seria B.

 

A fost o disputa pe “muchie de cutit”, cu multe momente efectiv de infarct, din care n-au lipsit, cum era si de asteptat, si rabufnirea unor mai vechi orgolii (atat din teren sau banci tehnice, dar si din tribune, unde duelul galeriilor a fost de care pe care).

 

Altfel, la capatul unui meci deosebit de aprins, pigmentat cu faze spectaculoase si goluri de generic, echipa din Brazi s-a impus la limita, scor 26 – 25, bucuria de final a baietilor pregatiti de tandemul Cristian Dumitru – Leonard Cristescu fiind una precum a castigarii unui trofeu de pret. Sa spunem ca de la invingatori au iesit in prim plan portarul Mihnea Mihailescu si interul Alexandru Szabo (ambii jucatori de mare perspectiva), in vreme ce de la perdanti omul nr. 1 a fost pivotul Antonie Savelovici (fost component al CS Brazi).

 

In urma acestei victorii CS Brazi si-a conservat pozitia secunda in ierarhia la zi a seriei, avand acelasi numar de puncte cu actualul lider, Sc. 3 Adjud, iar CSS Ploiesti a coborat pe 4.

Aurel Draghici