Consilier local declarat incompatibil la Câmpina

Agenția Națională de Integritate (ANI) susține că alesul local Marian-Tudor Nistor este incompatibil încă din 2008 în incompatibilitate.

 

 

Consilierul, potrivit ANI, a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
„Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 iunie 2008, întrucât deține, simultan cu funcția de consilier local, și funcția de Director al Serviciului Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare a Municipiului Câmpina, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003”, se arată în comunicatul ANI.