Concurs de fotografie Alexandru Bellu

Muzeul „Foişorul Bellu” Urlați, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, organizează, în perioada 1-15 august 2021, Concursul de fotografie „Alexandru Bellu”, cu tema „Ţăranul român contemporan prin lentila obiectivului”.

 Calendarul evenimentului:

·  1 – 15 august 2021 – trimiterea fotografiilor online pe adresa de e-mail office@histmuseumph.ro;

·  16 august 2021 – jurizarea fotografiilor;

·  19 august 2021 – premierea şi expoziţia realizată cu prilejul Zilei Mondiale a Fotografiei.

 Premiile constau în cărţi, pliante, accesorii foto oferite de Cărtureşti, DarkoPrint Ploieşti şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

Condiţiile de participare şi specificaţiile tehnice ale fotografiilor pot fi găsite pe paginile de Facebook şi site-ul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova www.histmuseumph.ro