Castigatorii concursului de arta plastica “Ploiesti, orasul meu, oras european”

Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti a organizat, în perioada martie – mai 2015, ediţia a IX-a a Concursului de artă plastică „Ploieşti, oraşul meu, oraş european”. Competiţia a constat în realizarea de către elevi a unor lucrări de artă plastică în care au fost abordate subiecte din diferite domenii reprezentative pentru Ploieşti: monumente, clădiri de patrimoniu, biserici, clădiri de renume, evenimente importante, personalităţi din toate domeniile.

 

Juriul format din: Mihaela Laslo – artist plastic – președinte juriu; Ana Ignat – artist plastic; Valter Paraschivescu – artist plastic a stabilit acordarea următoarelor premii:

 

Secțiunea Liceul de Artă „Carmen Sylva” Ploiești

 

Categoria de vârstă gimnaziu (clasele V-VIII)

Premiul I

Ilie Nicoleta, cls. a V-a, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Nan Alexandra, cls. a V-a, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Premiul II

Prăjescu Cosmin, cls. a VIII-a, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Agapie Bianca, cls. a VIII-a, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Premiul III

Dumitrașcu Irina, cls. a V-, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Păduraru Maria, cls. a V-a, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Mențiuni

Turcu Cristina, cls. a VI-a, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Alexandru Ioana, cls. a VII-a, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Drăgan Antonia, cls. a V-a, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

 

Categoria de vârsta liceu (clasele IX-XII)

 

Premiul I

Dungă Veronica, cls. a IX, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Premiul II

Dungă Veronica, cls. a IX, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Premiul III

Dungă Veronica, cls. a IX, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Mențiuni

Dungă Veronica, cls. a IX, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Nicolae Ralu Irina, cls. a XI-a, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Soare Florina Rodica, cls. a IX-a, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

Matei Ștefan, cls. a IX-a, Colegiul de Artă “Carmen Sylva”

 

Secțiunea Instituții școlare din Municipiul Ploiești, altele decât Liceul de Artă

 

Categoria de vârstă gimnaziu (clasele V-VIII)

Premiul I

Socol Maria, cls. a VIII-a, Școala “Rareș Vodă”

Petre Maria, cls. a VI-a, Școala “Rareș Vodă”

Solomon Sebastian, cls. a VIII-a, Școala “Rareș Vodă”

Barbu Alesia, cls. a V-a, C.N. “I.L. Caragiale”

Constantinescu Maria Theodora, cls. a VII-a, Şcoala “H. Berthelot”

Premiul II

Frînculescu Amelia, cls. a VIII-a, Școala “Elena Doamna”

Stănescu Răzvan, cls. a VIII-a, Școala “Rareș Vodă”

Țărnică Ana-Maria, cls. a VI-a, Școala “Rareș Vodă”

Premiul III

Ioniță Andreea, cls. a VIII-a, Școala “Elena Doamna”

Mențiuni

Iordache Cezar, cls. a VI-a, Școala “Sf. Vineri“

Lazăr Roxana, cls. a V-a, Școala “Rareș Vodă”

Dobrică Ioana, cls. a V-a, Școala “Rareș Vodă”

Alexandrică Raluca, cls. a V-a, Școala “Rareș Vodă”

Gandore Mihai, cls. a VIII-a, Școala “Rareș Vodă”

Cimpoca Vlad, cls. a VI-a, Cercul de pictură al Casei de Cultură “I.L. Caragiale”

 

Categoria de vârsta liceu (clasele IX-XII)

Premiul I

Fadel Yasmina, cls. a X-a, C.N. “Mihai Viteazul”

Premiul II

Mihai Irene, cls. a IX-a, C.N. “Mihai Viteazul”

Premiul III

Dinu Sonia, cls. a XI-a, C.N. “Mihai Viteazul”

Mențiuni

Ion Adina Ramona, cls. a XI-a, C.N. “Mihai Viteazul”

Trandafir Ioana, cls. a IX-a, C.N. “Mihai Viteazul”

Bumbăcaru Adriana, cls. IX-a, C.N. “Mihai Viteazul”

Toma Oana, cls. a IX-a, C.N. “Mihai Viteazul”

Călin Alina, cls. a XI-a, C.N. “Mihai Viteazul”

 

Vernisajul expoziţiei şi premierea câştigătorilor vor avea loc pe 28 mai 2015, la ora 13.00, în incinta Winmarkt Shopping Center Ploieşti.