Casatorii pentru o zi, de Dragobete, pe Partia Kalinderu Busteni

Perechile de îndrăgostiți care se vor afla, de Dragobete (24 februarie 2015) pe Pârtia Kalinderu vor avea parte de o surpriză oferită de Primăria orașului Bușteni.

 

Cuplurile sunt așteptate să spună ”DA” în fața ofițerului de stare civilă într-un cadru inedit, chiar pe domeniul schiabil, unde vor primi certificate de căsătorie pentru o zi și buchete cu flori. Pe lângă toate acestea, tinerii căsătoriți care vor face dovada iubirii lor printr-un sărut, vor avea acces gratuit la telescaun.