Caravana SMURD “Fii pregatit!” ajunge la Sinaia

În cele trei zile, în intervalul orar 10:00 - 21:00, personalul ISU Prahova va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență.

Caravana “Fii pregătit!” de instruire a populației pentru a face față situațiilor de urgență va ajunge la Sinaia, în perioada 13 – 15 septembrie 2019.

În cele trei zile, în intervalul orar 10:00 – 21:00, personalul ISU Prahova va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență.

IMPORTANT: Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

În cei trei ani de la lansare, Caravana „Fii pregătit!” a parcurs peste 47.000 de kilometri și a pregătit peste 150.000 de persoane din nu mai puțin de 134 de localități. Mai mult de 900 de voluntari, paramedici și formatori ISU au participat activ la pregătirea a peste 31.000 de persoane, în cadrul celor aproape 1.400 de sesiuni de instruire. Astfel, numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 150.000 de persoane, care sunt acum informate și știu să reacționeze mai bine în cazul producerii unei situații de urgență.