Cand ai casa… MUZEU: ACASA la Tanti Papusa

„Na, io-s țărancă așa m-a făcut mama și așa am trăit. Io nu mă mai schimb. Țes, lucru la grădină și țin aici, cu satul”.

Când ai casa… MUZEU… Totul, de jur-împrejur e o poveste. O poveste cu bune și rele, cu lacrimi de bucurie și cu lacrimi amare, cu sârg, cu credință și… mai presus de orice, cu dragostea aceea care NU ÎNCAPE ÎN CUVINTE, față de sat, față de neam, față de meșteșug.

Așa e acasă la Meșterița de covoare Tanti Păpușa (Maria Călinoiu) din Izvoarele (https://www.prahovabusiness.ro/mesterita-de-covioare-tanti-papusa/). S-a născut să țeasă și să spună oricui, prin lucru, povestea razboiului de țesut, cu care are trainică frăție de cruce, și asta face dintotdeauna. Au trecut decenii, zile cu soare și… zile amare, dar Tanti Păpușa țese. N-are osteneală!

Toată casa e un atelier viu, cu războaie vechi care turuie cât e ziua de lungă. Și totul, aici, e ca un muzeu, plin de covoare, țesături, cuverturi, scoarțe, dar și broderii și alte zeci, sute de minuni ivite din mâinile cu har ale acestui om frumos, bun păstrător de tradiții.

Am fost special ACASĂ la Tanti Păpușa, să vedem cu arată, cu viețuiește… un muzeu viu, în mâna unui OM așa cum e EA. EA, muma covoarelor și-a poveștilor din sat. Am avut senzația caldă, luminată că aici, în căsuța așa frumos grijită, umbrită și bună prietenă cu mușcatele roz, cu animalele, păsările și… perii doldora de roade dulci, cuvântul ACASĂ are rezonanța unei balade. O baladă cântată așa de frumos de vorba gazdei și de… războaiele de țesut făr’ de tihnă și de obiectele în care dăinuie ARTA- pur și simplu ARTA.

Și, cu această binecuvântată ocazie, am văzut și am înțeles ce frumoasă e viața la țară, trăită în credință și tradiție. Într-o gospodărie în care totul e în perfectă armonie, de la auriul porumbului pârguit la adierile pădurii-vecine ori la joaca drăgăstoasă dintre câine și pisoi…, unde chiar și câte-o vizită a lui Moș Martin e privită și povestită cu îngăduință și haz, că doar suflet e și el, chiar de coboară din munte și se mai ospătează cu porumb și pere…

Și am mai înțeles ceva. Tâlcul unei vorbe de aur, tot mai rară… „Na, io-s țărancă așa m-a făcut mama și așa am trăit. Io nu mă mai schimb. Țes, lucru la grădină și țin aici, cu satul”. Țărancă– rostit așa, ca cu simplitate, modestie și cu… credința că ăsta-i cel mai bun lucru pe lumea asta. Țărancă– așa, ca un titlu de noblețe…

Foto: Centrul Judetean de Cultura Prahova