Campina: Spectacol la Casa de Cultura Geo Bogza

Copiii din Centrul Sfânta Filofteia trag din nou cortina, mâine, 2 iunie, de la ora 18.00, pentru cea de-a doua ediție Dincolo de spectacol – reprezentație oferită publicului câmpinean și nu numai cu mare emoție.

 

„Peste 20 de copii din centru, cu vârste cuprinse între 8 și 19 ani, vor performa în cadrul acestui spectacol-surpriză, încântând auditoriul cu dansuri, cântece și mini-piese de teatru. Anul trecut, în cadrul primei ediții, desfășurată pe scena Casei de Cultură Geo Bogza, au urmărit spectacolul aproximativ 400 de persoane. Acest lucru i-a bucurat și încurajat pe copii să lucreze la un nou spectacol și să demonstreze în acest fel, că un copil instituționalizat nu este în mod implicit un copil problemă”, a anunțat Primăria Câmpina.