Campina: Restrictii temporare de circulatie

Bulevardul Nicolae Bălcescu, tronsonul cuprins între intersecţia cu str.Orizontului şi interescţia cu str.Schelelor, va fi închis parţial, începând cu data de 23 mai 2016, ora 7.00 şi până pe 26 mai 2016, ora 19.00, traficului auto, pe sensul de mers spre centrul municipiului (două benzi).

 

„Pe această porţiune se vor executa lucrări de asfaltare, în cadrul proiectului de “Reabilitare şi reparaţii a Bulevardului Nicolae Bălcescu pe tronsonul cuprins între strada Schelelor şi Sera Primăriei municipiului Câmpina”, a anunțat Primăria Câmpina. În perioada menţionată, traficul uşor se va desfăşura pe câte o bandă, în ambele direcţii, iar traficul greu şi transportul public de persoane vor fi deviate pe următoarea rută ocolitoare: Calea Dacia – strada Câmpului – strada Sălaj – strada Petrolistului – strada Orizontului. Va fi interzis complet accesul pe strada Orizontului, dinspre Bulevardul Nicolae Bălcescu, nu va putea fi utilizată staţia de transport în comun din faţa complexului commercial, iar accesul în staţia OMV Petrom se va face doar dinspre Ploieşti.