Brebu: Festivalul Dulcetii, două zile de petrecere

Ca în fiecare an, Primăria Brebu organizează Festivalul Dulceții, eveniment care va avea loc în acest weekend.

 

La standuri sunt așteptați numeroși vizitatori, pentru a redescoperi dulceața din copilărie, pe care vrednicele gospodine din Brebu o prepară după rețete speciale. Și nu vorbim numai de dulceața tradițională, ci de specialități cu totul aparte. Să nu uităm că aici este renumită dulceața din soc, dar și din tot felul de fructe, flori și legume, din mure, pere, dar și din smochine sau morcovi. Nu vor lipsi prăjiturile, mierea, precum și alte produse tradiționale. Iar la standuri, vizitatorii vor descoperi și dulceață realizată și de femei din alte comune învecinate. Festivalul are loc pe platoul din centrul comunei, iar cei care ajung la Brebu, obligatoriu, nu trebuie să rateze o vizită la Muzeul Casa Domnească sau să facă o plimbare la Lacul Brebu.