Bijuterie arhitectonica pe plai… Cantacuzin, BISERICA ASTA merita sa fie inclusa intr-un absolut necesar circuit istoric si turistic

AVEM NEVOIE DE RE-CUNOAȘTEREA MĂRCILOR IDENTITARE, DE ÎNTOARCEREA CU FAȚA ȘI INIMA CĂTRE SAT, CĂTRE CREDINȚĂ!

Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului…

Dainuie in  satul Calinesti, comuna Floresti, judetul Prahova. Sfantul lacas a fost construit intre anii 1636-1646, de catre boierii si negustorii din localitate. Parohia este alcatuita din urmatoarele trei sate: satul Novacesti, satul Calinesti si satul Catina.

„Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Imparatesei, celei ce te sui de la pamant la cer, cantare cu cucernicie, pentru preacinstita ta Adormire, aducem tie Nascatoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinta peste moarte, de toate intamplarile aducatoare de moarte ne pazeste pe noi, ca sa-ti cantam tie: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!”

Biserica Adormirea Maicii Domnului – Calinesti

File de istorie: Candva in secolul al XV-lea, impreuna cu familia sa, boierul Calinescu a venit din zona Argesului si s-a stabilit in satul Catina. Cei cativa locuitori ai satului se ocupau cu cresterea animalelor. Odata cu venirea boierului in acest loc s-a dezvoltat agricultura, iar cresterea vitelor s-a dezvoltat si ea simtitor. In scurt timp, satul Calinesti a devenit un adevarat targ-orasel, unde se vindeau si se cumparau produse alimentare de tot felul.

Memoria acelor departate secole retine ca, atunci cand boierul Calinescu si-a casatorit singura sa fiica, Maria, cu generalul grec Nicolae Mavros, el a construit un conac boieresc, cunoscut ulterior sub numele de „Cantacuzino”.

Nepoata boierului Calinescu, fiica generalului Mavros si a Mariei, numita tot Maria, s-a casatorit cu boierul Iancu Cantacuzino si a mostenit intreaga avere parinteasca, in calitate de unic urmas. Maria si Iancu vor avea sase copii, sase fete si un baiat, viitorul doctor Ioan Cantacuzino, care va descoperi serul fiziologic si vaccinul. Cele cinci fete, la randul lor, se vor casatori cu fiii unor familii boieresti de seama ale vremii: Sutu, Sturza, Carp, Miclescu si Filipescu.

 Demn de stiut, biserica este zidita in forma de cruce, cu o singura turla, asezata ATIPIC, pe pronaos, lacasul distingandu-se,astfel, printr-o arhitectura eclesiala rara.

„In anul 1850, de o parte si de alta a turlei, s-au adaugat doua turle mai mici. In turla se urca pe o scara circulara.

In secolul al XVIII-lea, turnul-clopotnita s-a daramat, iar refacerea acestuia a dat bisericii o infatisare originala. Clopotnita a fost refacuta pe o baza patrata, avand dimensiuni mult reduse fata de baza fostului turn. Fatadele bisericii sunt impartite in doua registre, printr-un brau compus dintr-un profil median si doua randuri de zimti.

Usa de intrare in biserica este sculptata in lemn de stejar, iar deasupra ei sunt asezate cinci mozaicuri noi, de o rara frumusete. In interior, pronaosul este despartit de naos printr-un portal de piatra. Se crede ca biserica a fost pictata in fresca de catre ucenicii zugravului Parvu Mutu, in anul 1692. Aceasta a fost restaurata intre anii 1988-1990. Se crede ca este pictura originala a bisericii. Catapeteasma este din zid de caramida. Cele trei randuri de icoane sunt pictate direct pe zid”.(sursa: crestinortodox.ro)

 Ami multe detalii, insa, nu strica niciodata, mai cu seama ca, in cazul de fata, avem dea face cu o comoara multiseculara:  Din punct de vedere arhitectonic, biserica aparţine grupului de biserici pe plan treflat, cu turn clopotniţă pe pronaos la care se ajunge printr-o scară circulară. Pronaosul pătrat este acoperit cu o calotă de pandantiv susţinută de patru arce care-şi iau pornirile pe pilaştrii de colţi.
În secolul XVIII-lea, în urma dărâmării turnului clopotniţă situat pe pronaos, s-au efectuat o serie de transformări care, deşi nu au respectat tipul primar al construcţiei, totuşi au reuşit să dea monumentului o notă cu totul originală. Camera clopotelor, prevăzută cu goluri în formă de arc frânt, a fost refăcută pe plan pătrat cu dimensiuni mult reduse faţă de baza fostului turn. Faţadele sunt împărţite în două registre printr-un brâu compus dintr-un profil median şi două rânduri de zimţi care urmăresc arcul uşii în dreptul intrării de pe faţada de vest. Registrul superior al faţadelor este decorat cu ocniţe grupate câte două şi «cornişa generală» care este compusă din trei rânduri de zimţi. Decoraţia cu ocniţe este subliniată prin lăsarea aparentă a cărămizilor arcelor care se găsesc la baza fostului turn clopotniţă. În concluzie, biserica întruneşte o serie de particularităţi care oferă o personalitate bine conturată:
1. Aparţine tipului restrâns numeric al bisericilor cu clopotniţă pe pronaos (Goleşti, Sfântul Gheorghe din Piteşti).
2. Prin păstrarea sistemului de tratare aparentă a paramontului, constituie un caz relativ rar în epoca lui Matei Basarab.
3. Transformările efectuate în dauna dărâmării clopotniţei vechi, departe de a o denatura, au accentuat singularitatea monumentului.
În interior, biserica are un portic ce desparte biserica de tinda femeilor, frumos arcuit în părţi cu doi stâlpi. Pictura este şi ea foarte veche. Este opera ucenicilor lui Pârvu Mutu la anul 1692 şi a fost restaurată între anii 1988-1990. Nu se ştie dacă până la acest an a mai fost vreo pictură. Catapeteasma este şi ea din zid gros de circa 50-60 cm., zidită odată cu biserica, cu trei rânduri de icoane pictate direct pe zid. Sus se află sfânta cruce cu răstignirea şi de o parte şi alta sunt pictaţi Maica Domnului şi Sfântul Ioan Evanghelistul. Urmează apoi un rând de medalioane cu diametrul de circa 20 cm., reprezentând proorocii. Pictura este aşezată după vechea iconografie. Ca mobilier, are 38 de strane din stejar sculptat, frumoase şi bine întreţinute. Două sfeşnice împărăteşti din lemn, sculptate şi frumos lustruite, fac podoaba principală a bisericii. Uşa de la intrare este din stejar sculptat, fiind o copie aproape fidelă a uşii mănăstirii Horezu. Pe faţada bisericii au fost montate 5 mozaicuri care sporesc frumuseţea acestui sfânt lăcaş (Date consemate pe site-ul Protoieriei Campina).

 Un lacas. O silueta zidita, o marturie a credintei intr-un miez de sat ce-si leaga existenta d eradacinile dinastiei Cantacuzinilor.

Tocmai de aceea, merita ca BISERICA sa fie inclusa intr-un absolut necesar circuit istoric si turistic, spre cnoastere si… constiinta.  De drag de sta, deradacini, de… fiinta nationala. De re-cunoastere a valorilor spirituale. AUDE CINEVA?!?