Banchetul elevilor de la Colegiul „Ion Kalinderu” din Busteni

Încântătorul decor montan care găzduieşte cabana Gura Diham din Buşteni a fost în acest an o generoasă gazdă pentru absolvenţii claselor a XII-a a Colegiului „Ion Kalinderu” din localitate. Joi seara, într-un cadru festiv, s-a dat tonul petrecerii care, cu siguranţă, va fi una de neuitat pentru aceşti tineri frumoşi şi, mai ales, demni de toată lauda acum, la momentul pasului decisiv către viaţă.

 

In toţi aceşti ani în care a fost organizată această încântătoare manifestare pentru tineri primarul Buşteniului, Emanoil Savin, nu a pregetat să asigure toate cheltuielile necesare pentru buna desfăşurare a evenimentului.

 

Alături de părinţi, oficialităţi ale oraşului şi cadre didactice, peste 80 de tineri, mustind de entuziasmul tinereţii şi conştienţi în acelaşi timp de valoare momentului trăit, au încins o petrecere de vis. Aceştia sunt elevii celor patru clase ale colegiului care, acum, ajunşi la final de an, vor fi nevoiţi să privească cu temeinicie la viitorul ce-i aşteaptă. Şi dacă e să ne gândim la localitatea în care trăiesc şi la eforturile pe care edilii acesteia le depun în sensul sprijinirii tinerei generaţii, este evident că drumul lor nu va fi încărcat de foarte mari oprelişti.

 

Muzica, veselia, tinereţea, voia bună au fost ingredientele care au marcat această seară deosebită. Momentul a fost şi mai special datorită faptului că Emanoil Savin, primarul oraşului, s-a erijat într-un reprezentant al organizatorilor. Şi, ca un amănunt încântător de final, să nu uităm că primarul Emanoil Savin s-a distrat pe cinste şi a dansat alături de tinerii bucuroşi şi încântaţi de acest pas important din viaţa lor.