Azi, ultima seara a Ploiesti Jazz Festival! Daruri muzicale din partea „Ploiesti Big Band Jazz Society” & Guests

Un nou maraton muzical, în ultima seară a Ploiești Jazz Festival.

2020: „Ploieşti Big Band Jazz Society” & Guests. Ansamblul FIlarmonicii ploieștene și dirijorul Răzvan Cojanu vă așteaptă astăzi (duminică, 29 noiembrie), începând cu ora 18.00, alături de Nadia Trohin și Ana Cristina Leonte. Invitați speciali sunt dansatorii de la Vertigo Dance School.

Jazz-ul continuă, iată să facă sărbătoare în sufletele ploieștenilor și nu numai! În numele unui festival care se încăpățânează atât de frumos să dăinuie și să bucure!

Nadia Trohin s-a născut la Chișinău, unde a absolvit Colegiul Naţional de Muzică „Ștefan Neaga”, având ca primă specializare pianul. Și-a completat studiile de Licență, masteratul și doctoratul în București, la Universitatea Naţională de Muzică. Aceasta și-a făcut debutul în jazz în anul 2010,, când a câștigat premiul pentru „Cea mai bună trupă” cu trupa „Nadia & Friends” la „Târgu Mureș Jazz Festival”.

În 2011 a început colaborarea cu pianistul Mircea Tiberian, alături de care a înregistrat CD-ul numit „La margine de București”. Încă de atunci, activitatea ei artistică a inclus numeroase apariţii pe scenele festivalurilor de jazz din ţară și străinătate, colaborări cu muzicieni de jazz români, dar și străini (Chris Dahlgren, John Betsch, Christian Lillinger, Jerzy Malek, Jeszensky Gyorgy şi mulţi alţii).

În trecut a fost solista Trupei „Millenium”, alături de care a înregistrat două albume („Fata sihastră” și „Creștini, Crăciunul a sosit”), iar între anii 2010 și 2013 a fost membru al grupului vocal „Jazzapella”.

Pe lângă efervescenta activitate scenică, artista desfășoară și activităţi didactice, fiind profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din București, secţiunea jazz, și profesor acompaniator în cadrul Universităţii de Teatru și Artă Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.

Ploiești Jazz Festival 2020 va putea fi urmărit integral pe platforma

ViCo Hall – Virtual Concert Hall , aici: https://virtualconcerthall.ro/…/ploiesti-jazz-festival…/

Prezintă: Andi Enache