Atelierele de creatie „Pasiuni si mestesuguri pentru copii”, la Campina

Atelierele de creatie „Pasiuni si mestesuguri pentru copii”, la Campina

Primăria Municipiului Câmpina invită copiii la Atelierele de creaţie „Pasiuni şi meşteşuguri pentru copii”, ediţia a II a acestui an, cu tema „Atelierele Iepurasului”, cu ocazia desfăşurării Târgului Tradiţional de preparate şi produse româneşti în pasajul din faţa hipermarketului Carrefour şi a complexului Mercantis, Evenimentul are loc în perioada 07-11 aprilie 2015,
„Atelierele de creaţie, desfăşurate în aceeaşi perioadă cu Târgul Tradiţional, sunt evenimente dedicate copiilor, alături de familiile lor sau cadre didactice şi constau în organizarea de demonstraţii şi ateliere de lucru gratuite pentru copii, susţinute de meşterii populari şi artiştii handmade. Copiii interesaţi vor fi învăţaţi de către meşteri şi artişti să creeze obiecte din materiale tradiţionale sau neconvenţionale pe care le pot lua acasa(pictură pe ouă de lemn, pe suporturi de ouă şi pe suporturi de lumânări, semne de carte ţesute-pentru catalog, ciucuri din lână, flori din şerveţele, coşuleţe din carton, iepuraşi din linguriţe de plastic)”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Câmpina.
Luna aceasta, atelierele se vor desfăşura pe aleea din faţa complexului Mercantis sau în incinta Casei Tineretului, în cazul în care condiţiile meteo vor fi nefavorabile, au anunțat organizatorii.