Ateliere de creatie pentru copii la Campina

Cu ocazia desfăşurării Târgului Tradiţional de preparate şi produse româneşti în pasajul din faţa hipermarketului Carrefour şi a complexului Mercantis Primăria Câmpina invită copiii la Atelierele de creaţie „Pasiuni şi meşteşuguri pentru copii”, ediţia a VIII-a a acestui an, cu tema „Atelierele toamnei îmbelşugate”.

 

Acțiunea are loc în perioada 22-25 octombrie 2015. Evenimentele sunt dedicate copiilor, alături de familiile lor sau cadrele didactice. În cadrul atelierelor de creații vor exista demostrații susținute gratuit de meșterii populari și de artiștii handmade. Copii vor putea învăța astfel să-și creeze obiecte din materiale tradiționale sau neconvenționale pe care le pot lua acasă. În cazul în care condițiile meteo nu vor permite ca acțiunea să se desfășoare pe aleea din fața complexului Mercantis, atelierele de creație vor avea loc în sala mică a Casei de Cultură Geo Bogza.

Ateliere de creație pentru copii, la Câmpina

Primăria Câmpina a lansat astăzi o invitație specială la Atelierele de creaţie „Pasiuni şi meşteşuguri pentru copii”, ediţia a IV-a, cu tema „Atelierele copilăriei”.

 

 

Atelierele de creaţie, desfăşurate în aceeaşi perioadă cu Târgul Tradiţional de la Câmpina, respectiv în perioada 19-22 iunie 2014, sunt evenimente dedicate copiilor, alături de familiile lor sau de cadre didactice şi constau în organizarea de demonstraţii şi ateliere de lucru gratuite pentru copii, susţinute de meşterii populari şi artiştii handmade. Copiii interesaţi vor fi învăţaţi de către meşteri şi artişti să creeze obiecte din materiale tradiţionale sau neconvenţionale pe care le pot lua acasă, anunță Primăria Câmpina. Luna aceasta, atelierele se vor desfăşura pe aleea din faţa complexului Mercantis sau în incinta Casei Tineretului, în cazul în care condiţiile meteo vor fi nefavorabile.