Arta inteleasa prin simturi

Marţi, 24 martie 2015, ora 17.00, la Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“ din Ploieşti, Bulevardul Independenţei nr.1, va avea loc vernisajul expoziţiei „Arta Tactila”.

 

Expoziţia este rezultatul unui program educativ – Arta înţeleasă prin simţuri – desfăşurat la Muzeul de Artă din Ploieşti, sub coordonarea doamnei Adriana Voinea, în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, Filiala Prahova. Desfăşurat în perioada 2012 – 2015, programul s-a bucurat de participarea copiilor cu deficienţe de vedere din oraş. Expoziţia de faţă oferă posibilitatea de a experimenta explorarea tactilă a exponatelor, cuprinzând lucrări de modelaj în lut, colaje textile şi artă decorativă. Se adresează în special publicului cu deficienţe de vedere, însă poate fi o experienţă interesantă pentru toate categoriile de public.

 

Expoziţia stă la dispoziţia publicului în perioada 24 martie – 15 aprilie 2015. Programul muzeului: marţi – duminică: 9.00 – 17.00, lunea închis.