Ania Caill, sportiva Romaniei la schi alpin, vine la Busteni

Ania Caill, cea mai valoroasă sportivă din România la schi alpin, va susține sâmbătă o conferință de presă, alături de Puiu Gașpar, secretarul general al Federației Române de Schi și Biatlon și de Emanoil Savin, primarul orașului Bușteni. Conferința va avea loc la Primăria Bușteni, în data de 16 mai 2015, orele 13.30.

 

Sportiva, în vârstă de 19 ani, este legitimată la Clubul Sportiv Caraimanul Bușteni și se situează în top 200 mondial la trei discipline: coborâre, super G și super-combinată, cu un total de 8 podiumuri la cursele internaționale din acest sezon.

 

În cadrul Campionatului Național al Franței, Ania Caill a avut un parcurs excelent, reușind să ocupe locuri fruntașe la probele de coborâre și super-uriaș, la categoria juniori.