Andreea Chitu, campioana europeana!

Sportiva Andreea Chițu, legitimată la CS Steaua – CSM Ploiești, a devenit campioană europeană și, totodată, campioană olimpică europeană, câștigând medalia de aur la categoria “52 kg” la întrecerea de judo din cadrul Jocurilor Olimpice Europene de la Baku în Azerbaidjan, la start aliniindu-se 27 de sportive.

 

Andreea Chițu devine astfel, pentru a doua oară în carieră, campioană europeană, după reușita din 2012, de la Celiabinsk (Rusia), ultimii doi ani aducându-i argintul (Budapesta, 2013) şi bronzul (Montpellier, 2014) în competiţia continentală.