Al 6-lea transfer la CSM Ploiesti!

Echipa de handbal masculin a CSM Ploiesti a reuşit să parafeze cel de-al şaselea transfer al verii, obţinând semnătura lui Ivan Telepnev, un inter stânga cu dublă cetăţenie, macedoneană şi bielorusă care a evoluat în ultimul sezon în puternicul campionat polonez. În vârstă de 32 de ani (e născut pe 26 ianuarie 1983), Telepnev măsoară 1.95 m şi 95 kg şi vine după un campionat dificil cu Slask Wroclaw, formaţie care s-a menţinut în Superliga din Polonia în urma unui baraj cu Legnica.

 

El a semnat un contract valabil pentru următorul sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă un an. Născut în Belarus, Ivan Telepnev a evoluat de-a lungul carierei pentru macedonenii de la Mladost Bogdanci şi Metalurg Skopje, trecând apoi în Italia, la Italgest Casarano. Cu toate aceste formaţii a jucat şi în Cupa EHF.

 

Telepnev este cel de-al şaselea transfer realizat în această vară de CSM Ploieşti, după Cosmin Capotă, gemenii Alexandru şi Răzvan Farcaş, Răzvan Szopka şi Milan Rasic. În schimb, CSM Ploieşti s-a despărţit de Gheorghe Roman, Andrei Macovei şi Dorian Sava, ale căror contracte au expirat şi nu au fost reînnoite, iar Sorin Cârstea şi Andrei Hodorogea vor fi împrumutaţi la alte formaţii.