Administratia ploiesteana premiaza OLIMPICII!

Primăria Municipiului Ploiești anunță că va premia câștigătorii olimpiadelor și concursurilor școlare la nivel național și internațional.

Primăria Municipiului Ploiești anunță că va premia câștigătorii olimpiadelor și concursurilor școlare la nivel național și internațional, în cadrul unui eveniment special. Ceremonia se va desfășura vineri, 4 octombrie 2019, începând cu ora 12.00, la Filarmonica “Paul Constantinescu”.

Consecvenți ideii de recunoaștere a meritelor și performanțelor obținute de elevii ploieșteni în anul școlar 2018 – 2019, reprezentanții administrației publice locale vor recompensa cu diplome și premii în bani elevii ploieșteni, câștigători ai competițiilor și olimpiadelor de profil, aflate în calendarul Ministerului Educației Naționale.Totodată, vor fi premiați și acei oameni minunați, DASCĂLII care îi îndrumă pe acești elevi și care le șlefuiesc cu har mintea și sufletul.