Acord de coperare intre Prahova si Raionul Calarasi

În perioada 19 – 20 februarie, o delegaţie a Consiliului Judeţean Prahova condusă de vicepreşedintele Bogdan Toader s-a deplasat în Republica Moldova în vederea încheierii unui Acord de cooperare între Prahova şi Raionul Călăraşi. Semnarea propriu-zisă a Acordului de cooperare între cele două comunităţi din stânga şi din dreapta Prutului a decurs într-o atmosferă festivă, cu participarea membrilor Consiliului Raional Călăraşi şi a consilierilor Consiliului Judeţean Prahova.

 

Acordul prevede dezvoltarea relaţiilor de colaborare între cele două autorităţi locale în domenii de interes comun, precum: educaţie, cultură, tineret, sport, administraţie publică locală, economie şi mediu de afaceri. Pe parcursul deplasării, delegaţia prahoveană a vizitat mai multe obiective economice şi culturale şi a depus, alături de reprezentanţii locali, flori la bustul lui lui Mihai Eminescu din faţa Bibliotecii “Grigore Vieru şi la Cimitirul eroilor români căzuţi în primul Război Mondial în orasul Călăraşi.

 

Cu ocazia semnării acordului, gazdele au organizat un concert festiv cu artişti de renume ai raionului Călărași. Totodată, delegaţia prahoveană a făcut o donaţie de carte Bibliotecii Raionale “Grigore Vieru”. Oaspeţii prahoveni au fost primiţi de către Ilie Rău – preşedintele Consiliului Raional, Victoria Botnari – secretarul Consiliului Raional şi de către cei doi vicepreşedinţi.