30 de ani de la moartea lui Florin Comisel

Miercuri, 7 octombrie 2015, ora 16.00, la Muzeul Memorial ”Paul Constantinescu”, din Ploiești, str. N. Bălcescu, nr.15, va avea loc o manifestare omagială dedicată comemorării a 30 de ani de la trecerea prematură și fulgerătoare, în lumea cea veșnică, a emeritului compozitor, dirijor și folclorist Florin Comisel – artist emerit, fost președinte al Cenaclului Muzical ”Paul Constantinescu” – Ploiești, fiu al acestui județ, născut la 22 aprilie 1922 în municipiul Ploiești.

 

Viața și opera nemuritorului muzician vor fi evocate de prof. Al. I. Bădulescu, prof. dr. Irina Dragnea- Comișel – etnomuzicolog, Constantin Arvinte – compozitor și dirijor, Aurelian Popa- Stavri – realizator – Radio România Muzical, prof. Leonida Brezeanu – dirijor și compozitor și prof. Corneliu Irimia – dirijor și prof. la Colegiul Național ”I. L. Caragiale”.

 

Vor fi audiate opusuri de referință din creația ilustrului musician, iar profesorul Nelu Stan va susține un moment poetic din lirica românească dedicată evenimentului.