Ploiesti: Ce actiuni se desfasoara de Ziua Nationala, pe 1 Decembrie

Primăria municipiului Ploieşti şi Garnizoana Ploieşti organizează o serie de acţiuni cu prilejul Zilei Naţionale a României, în data de 1 decembrie 2020. Reamintim că adunările publice se pot organiza cu maxim 100 de persoane, în contextul pandemic actual, iar manifestările publice se desfăşoară cu o serie de restricţii.

Astfel, ceremonia militară şi manifestările artistice dedicate Zilei Naţionale a Românieise vor desfăşura în zona din faţa Catedralei “Sf. Ioan Botezătorul” Ploieşti (Piaţa Eroilor), în data de 1 decembrie 2020, începând cu ora 11.00, iar la acestea vor participa oficialităţi locale, parlamentari ai judeţului Prahova, personal militar.

Cu acest prilej vor avea loc salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat al României şi se va oficia un serviciu religios. Reprezentanţii municipiului Ploieşti şi ai judeţului Prahova vor susţine alocuţiuni, iar în finalul acţiunii se vor depune coroane de flori în memoria eroilor ţării noastre.

“Având în vedere situaţia pandemică actuală, am decis împreună cu comandantul Garnizoanei Ploieşti ca tradiţionala paradă de 1 Decembrie să nu se mai desfăşoare, anul acesta. Este o măsură ce a trebuit să fie luată pentru a se evita îmbolnăvirile cu COVID-19. Trăim o perioadă cu încercări şi trebuie să fim înţelegători şi responsabili. Ziua Naţională a Românie rămâne pentru noi toţi un eveniment important, încărcat de emoţie şi respect pentru patria noastră.

Contează să fim aproape cu inima unii faţă de alţii, să învăţăm să ne apreciem ţara şi să fim solidari.

Ploieştenilor le mulţumesc pentru înţelegere faţă de sărbătorirea acestui eveniment naţional şi le reamintesc că este necesar, spre binele lor, să respecte măsurile de distanţare socială şi să poartemasca de protecţie,în spaţiile publice”, a declarat primarul Municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici.