În timpul activităților specifice de patrulare, un echipaj aparținând Serviciului Circulație pe Drumurile Publice din cadrul Poliției Locale Ploiești a observat în cursul zilei de marți, 5 februarie 2019, în jurul orei 15.25, un autovehicul marca Opel Vectra, ce era oprit neregulamentar pe strada C.D.Gherea.

 

Polițiștii locali au procedat la legitimarea conducătorului auto, iar din verificările întreprinse au constatat că acesta nu deținea permis de conducere, deși susținea că ar avea un astfel de document emis de autoritățile din Anglia.

 

Numitul M.S, în vârstă de 42 de ani, domiciliat în București, a fost predat lucrătorilor Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, pentru continuarea cercetărilor.

În intervalul 1-4 februarie a.c., pompierii militari din cadrul unităţii şi subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au desfăşurat 110 misiuni, dintre care: 82 de misiuni ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgență, 14 incendii, 9 misiuni de asigurare zonă accidente rutiere și 5 alte situații de urgență.

 

În data de 3 februarie, pompierii militari prahoveni au acţionat pentru stingerea a patru incendii produse la terenuri situate în localitățile Ploiești (Bulevardul Petrolului), Vălenii de Munte și Bucov (2 incendii în satul Chițorani). Toate evenimentele menționate au fost, cel mai probabil, generate de utilizarea focului deschis în spaţii deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor. Suprafața totală afectată de arderea vegetației uscate a fost de aproximativ 9000 mp.

 

Un incendiu violent a izbucnit în această dimineață în jurul orei 03:50 la o locuință particulară, din localitatea prahoveană Lipănești. La sosirea pompierilor militari la locul intervenției, incendiul se manifesta violent la întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 150 mp. După executarea recunoașterii, echipajele au găsit o femeie, în vârstă de 65 de ani care prezenta semne incompatibile cu viața, ulterior fiind declarată decedată de către medicul coordonator sosit la locul evenimentului. La locul evenimentului s-au deplasat cu operativitate, 2 autospeciale de lucru cu apă și o ambulanță SMURD. 13 pompieri militari au acționat pentru localizarea si lichidarea incendiului și pentru înlăturarea efectelor negative generate de eveniment. Din primele cercetări, incendiul a pornit de la un coș de fum neprotejat termic fată de materiale combustibile.

 

Un accident rutier grav s-a produs duminică seară, pe DN1D, la Ciorani, după ce un conducător auto s-a răsturnat cu mașina într-un șanț. În urma impactului, conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 44 de ani a rămas încarcerat, fiind inconștient. Pompierii militari sosiți la locul evenimentului au acționat pentru descarcerarea acestuia, însă din nefericire, a fost declarat decedat.

 

Totodată, pompierii militari prahoveni au acționat pentru localizarea și lichidarea a două incendii izbucnite la un autobuz, respectiv un autoturism din localitățile Olari și Colceag. Autobuzul era staționat și a ars în proporție de 95% iar din primele cercetări se pare că incendiul ar fi pornit de la consumatori electrici cu defecțiuni. Autoturismul a ars în proporție de 60% și a izbucnit cel mai probabil din cauza unui cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată ca urmare a unei acțiuni mecanice ori fizice.

În contextul constatării epidemiei de gripă la nivel național, prefectul Mădălina Lupea a convocat astăzi o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de urgență Prahova pentru a analiza situația de la nivelul județului nostru. Membrii Comitetului au luat la cunoștință situația epidemică din acest moment prezentată de directorul Direcției de Sănătate Prahova, Ioana Loghin și doctor Dan Decebal.

 

În Prahova au fost înregistrate până acum 387 de cazuri de gripă, din care 90 au fost confirmate în laborator, dar și 8 decese în rândul unor persoane care aveau și alte patologii. Doar în ultima săptămână au fost raportate 8.358 de cazuri de infecții respiratorii, 1.328 de pneumonii și 212 gripe.

 

În județul nostru, până pe 27 ianuarie 2019 fuseseră vaccinate împotriva virusului gripal 57.080 de persoane, fiind solicitate suplimentar 3.655 de doze de vaccin. În ceea ce privește incidența cazurilor de gripă în unitățile preuniversitare din Prahova, inspectorul general al Inspectoratului Județean Școlar, Nicolae Angelescu a precizat că în acest moment nu a fost identificată vreo situație care să conducă la suspendarea cursurilor în vreuna dintre unitățile de învățământ (trei cazuri de infecții respiratorii/gripă timp de trei zile consecutive sau rată a absenteismului de peste 20% dintr-o clasă sau grupă). Totodată, acesta a precizat că directorii unităților de învățământ pot lua decizia suspendării activității dacă constată că a fost întrunită vreuna dintre condițiile de mai sus.

 

Primăriile, în calitate de administratori ai clădirilor în care funcționează unitățile școlare, au datoria de a verifica stocurile de dezinfectanți atât pentru suprafețe, cât și pentru uzul elevilor (săpun).

Meteorologii au emis luni o nouă informare meteo, de ninsori, intensificări de vânt și de polei, valabilă și pentru zona de nord a județului Prahova.

 

 

Informarea meteo intră în vigoare marți, de la ora 05.00, și este valabilă până miercuri, la ora 14.00. În acest interval, spun meteorologii, „aria ninsorilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile sud-vestice. În Munții Banatului, în Carpații Meridionali, nordul și vestul Olteniei, sudul Banatului, precum și în nord-vestul Munteniei ninsorile vor fi moderate cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent”, fiind anunțate și intensificări ale vântului.   

 
      

Potrivit ANM, începând din noaptea de marți spre miercuri (22/23 ianuarie) și în cursul zilei de miercuri (23 ianuarie), „în regiunile vestice, sudice și sud-estice vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului”.

Primăria Municipiului Ploiești, prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, aduce la cunoștința tuturor familiilor evacuate din imobilele, care au făcut obiectul legilor proprietății și care figurează în evidențele Serviciului Locuințe Sociale cu dosare în vederea obținerii unei locuințe sociale, că acestea trebuie actualizate până la sfârșitul lunii ianuarie 2019.

 

Documentele necesare vor fi depuse la Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, în atenția Serviciului Locuințe Sociale, cu sediul în Ploiești, Piața Eroilor, nr. 1A.

 

Programul de lucru cu publicul al Serviciului Locuințe Sociale este următorul:

- luni: 8:30-12:00;

- marți: 12:00-16:30;

- miercuri: 8:30-12:00;

- joi: 12:00-18:30;

- vineri: 8:30-12:00.

 

Informații suplimentare se pot obține la telefon 0244/527.191 interior 110, 117.

La acesta ora are lor o actiune rutiera a politistilor in zona comunelor Fulga si Ciorani. Politistii din Mizil si din cadrul posturilor arondate actioneaza pentru prevenirea si combaterea cauzelor generatoare de accidente.

 

PS. Rezultate actiune rutiera desfășurata în zonele Fulga, Ciorani și DN1D: Auto controlate = 163; Sancţiuni aplicate = 53, din care Valoare amenzi = 10875 lei; Puncte penalizare aplicate = 29; Testări etilotest efectuate = 46; Certificate de înmatriculare retrase = 5 (pentru defecțiuni tehnice).

În cadrul activităților de deszăpezire, desfășurate pe teritoriul municipiului Ploiesti, Societatea Gospodarire Urbana (SGU) SRL a participat cu un număr de 270 de angajați care au acționat în scopul îndepărtării zăpezii din parcurile și grădinile publice din oraș, parcările publice cu plată și incinta cimitirelor aflate în administrarea societății.

 

Activitățile menționate au ca rezultat facilitarea accesului și deplasarea în siguranță a cetățenilor în perimetrul obiectivelor administrate.

Prahova nu este ocolită de ninsori. Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, o informare meteo de ninsori, precipitații mixte, intensificări de vânt și polei, atenționare valabilă până vineri, la ora 12.00.

 

Vremea rea își va face de cap și în Prahova. La munte, în special la altitudini de peste 1.800 metri este valabilă este așteptat un nou val de ninsori.

 

„În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei vor fi perioade cu ninsori, în general moderate cantitativ, ce vor depune un strat nou de zăpadă, local mai consistent”, a anunțat ANM.

 

Până vineri, la ora 12.00, în special la munte, se vor înregistra intensificări ale vântului, cu rafale în medie de 50... 60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada, a mai anunțat ANM.

În intervalul 7-8 ianuarie a.c., pompierii militari din cadrul unităţii şi subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au desfăşurat 47 de misiuni, dintre care: 33 misiuni ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgență, 9 incendii și 4 alte situații de urgență.

 

Azi noapte, în jurul orei 00:23, în urma unui apel primit prin sistemul unic 112, echipajele de pompieri, au fost mobilizate în comuna Șotrile, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință particulară. La sosirea pompierilor militari la locul evenimentului, incendiul se manifesta la un perete pe o suprafață de aproximativ 4 mp. Forţele de intervenţie au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului, operațiunea de intervenție fiind finalizată la ora 01:35. Ca urmare a producerii evenimentului, provocat din cauzaunui coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile, au ars un perete și au fost deteriorate soba și materiale lemnoase din componența planșeului pe o suprafață de aproximativ 3 mp.

 

Tot luni, 7 ianuarie 2019, în jurul orei 23.21, echipajele de pompieri au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință particulară situată în comuna Provița de Sus. Pompierii militari au acţionat timp de aproximativ o oră pentru stingerea incendiului ce se manifesta în bucătărie, respectiv pentru căutarea eventualelor focare ascunse şi înlăturarea efectelor negative ale evenimentului. Pagubele înregistrate ca urmare a producerii incendiului, provocat cel mai probabil din cauza unui coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile, au constat în deteriorarea pereților din material lemnos pe o suprafață de aproxitmativ 2 mp. Echipajele de pompieri au împiedicat propagarea flăcărilor la alte construcţii învecinate.

 

Luni, pompierii militari prahoveni au mai acţionat pentru stingerea a cinci incendii produse la terenuri situate în localitățile Ploiești, Ariceștii Rahtivani (sat Nedelea), Drăgănești (sat Bărăitaru), Gura Vitioarei (sat Perșunari) și Mizil. Toate evenimentele menționate au fost, cel mai probabil, generate de utilizarea focului deschis în spaţii deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor. Suprafața totală afectată de arderea vegetației uscate a fost de aproximativ 31 ha.

 

Luni, în jurul orei 17.00, echipajele Gărzii de Intervenție Urlați au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească situată în comuna Albești-Paleologu. Pompierii militari au acţionat timp de aproximativ o oră pentru stingerea incendiului ce se manifesta la acoperișul și interiorul anexei gospodărești compusă din două încăperi, respectiv pentru căutarea eventualelor focare ascunse şi înlăturarea efectelor negative generate de eveniment. Ca urmare a producerii evenimentului, provocat din cauza unui scurtcircuit electric, au ars cele două încăperi pe o suprafață de aproximativ 40 mp, un frigider, două televizoare și obiecte de mobilier. Echipajele de pompieri au împiedicat propagarea flăcărilor la locuința situata în apropiere.

 

Aseară, în jurul orei 18:52, pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă particulară în localitatea Poiana Câmpina. La sosirea echipajelor de pompierii la locul evenimentului, incendiul se manifesta la întreaga locuința pe o suprafață de aproximativ 60 mp, cu posibilități de propagare la locuințele situate în apropiere. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră iar pompierii au acționat cu trei autospeciale de lucru cu apă si spumă. Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile.

 

Tot ieri, în jurul orei 14:57, pompierii militari au acționat în localitatea Sinaia, pe Calea Codrului pentru degajarea unui brad de aproximativ 30 m înălțime aflat la o distanță de 10 m de un hotel și în pericol să cadă.

Primarul muncipiului Ploiesti, Adrian Dobre, a vizitat ieri copiii de la Centrul de Plasament “Sfântul Andrei” pentru a le aduce daruri de la Mos Craciun.

"Nu am cuvinte să vă descriu sentimentul de neputință pe care l-am avut la întâlnirea cu ei. Tot ce putem face pentru cei mici este să încercăm să le oferim condiții de trai cât mai bune și să le fim alături. Am rămas plăcut impresionat de atmosfera caldă și primitoare a centrului, în ciuda lipsei de personal și a neajunsurilor cu care se confruntă, și îmi pare bine că am reușit să aduc o mică bucurie copiilor. Mulțumesc oamenilor de afaceri sud-coreeni, care s-au alăturat inițiativei Primăriei Municipiului Ploiești și au contribuit cu o parte din cadouri. Iar pe dumneavoastră vă rog, dacă puteți ajuta, să o faceți!", a scris edilul Adrian Dobre pe pagina sa de facebook. 

Primăria Municipiului Ploieşti, Consiliul Local şi Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti, în parteneriat cu Filarmonica „Paul Constantinescu”, au organizat, în data de 15 decembrie 2018, Festivalul Concurs Național de Folclor pentru Tinerii Instrumentişti, ediţia I. Evenimentul s-a desfăşurat la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti.

Juriul format din prof. Marian Dovâncă – Preşedinte juriu; prof. Corneliu Irimia; prof. Dr. Maria Marin a stabilit acordarea următoarelor premii:

Premiul I – Panait Vlăduţ Constantin, din Piteşti, judeţul Argeş 

Premiul II – Dinu Alexandru, din Mioveni, judeţul Argeş;

Premiul III – Soare Mihai Eduard, din Piteşti, judeţul Argeş;

Premiul special al juriului – Bîrsilă Petronela, din Motru, judeţul Gorj.

Pagini